Cioara – George Topîrceanu | Din poezie în melodie

Câmpul alb, ca un cearșaf, Până-n zări se desfășoară... Sus pe-un stâlp de telegraf, S-a oprit din zbor o cioară,

Nemișcată-n vârf de par Ca o acvilă pe-un soclu, Oacheșă ca un hornar Și macabră ca un cioclu;

Neagră ca un as de pică, Sub nemărginitul cer; Singuratică și mică Cât o boabă de piper;

Gârbovă ca o feștilă Într-un cap de lumânare; Ca o mutră imobilă De harap cu nasul mare,

Dar sinistră și pârlită De la coadă până-n plisc, Ca o pajură trăsnită Într-un vârf de obelisc;

Încrustată-n atmosferă Ca un ou de ciocolată; Amărâtă și stingheră Ca o prună afumată;

Cu alura interlopă Ca un muzicant în frac, Cuvioasă ca un popă Și smolită ca un drac;

Demnă, ca un om celebru; Mistică și fără chef Ca un basorelief De pe-un monument funebru;

Încomodă-n soare, ca Un gunoi în ochi; nefastă Ca un chibiț ce-ți stă-n coastă La un joc de bacara;

Suspendată ca o notă Pe un portativ gigant; Slută, ca o hotentotă Părăsită de amant;

Mică-n mijlocul naturii Ca un fir de praf de pușcă; Neagră cum e cerul gurii La un câine care mușcă;

Cruntă ca o vânătaie Cauzată-n match de box; Ca un bulgăre de cox Care-a stat o noapte-n ploaie;

Resemnată, ca-n vitrină O reclamă pentru vulg, Și ușoară ca un fulg De funingine-n lumină;

Tristă ca un crep de doliu În văzduhul diafan, — Ca un punct aerian Pe-al zăpezii alb orgoliu;

Stranie ca un ponos Al priveliștii de cretă; Solitară și cochetă Ca un cuc de abanos;

Neagră, ca o muscă-n lapte, Și fantastică-n contur, Ca un miez adânc de noapte, Cu lumină împrejur;

Fină ca o acadea De țiței topit la soare; Prinsă-n falduri de ninsoare Ca un fiong de catifea;

Ireală, ca un duh Cu penajul ei feeric, — Ca o cupă de-ntuneric Răsturnată în văzduh;

Gravă ca o rugăciune Și posomorâtă ca o Figurină de cărbune Cu nuanțe de cacao;

Tragică, ca o emblemă A obștescului sfârșit; Sumbră ca o anatemă Arucată-n infinit;

Mută-n liniștea câmpiei Ca un bloc de piatră arsă, Ca un ghem de beznă toarsă Din fuiorul veșniciei, —

Atârnând de bolta goală Ca un uger de catran Unde pruncii lui Satan Vin, plângând, să sugă smoală;

Piază-rea, ca un blestem Azvârlit așa-ntr-o doară Creatorului suprem, — Și banală... ca o cioară!