Toporași – Magda Isanos | Poezie în melodie despre primăvară

Cu sacu-i plin de banalități s-a prezentat și anul ăsta zâna primăvara, cu toate-acestea noi ne-am bucurat de parcă-ar fi venit întâia oară.

Contrazicându-mă cu mine însumi și-n sfârșit, riscând să-mi stric pantofii prin noroi, m-am dus să văd ce flori au răsărit în parcul vast și gol de lângă noi.

De mult nu mă-ncercase așa dor de viață și călcam nerăbdătoare; simțeam cum se-nfioare sub picior pământul umed, fecundat de soare.

Copacii goi mi s-au părut încântători - Parcă-aș fi vrut să-i strâng în brațe să-i sărut (trecusem până-atunci de-atâtea ori pe lângă ei și nici nu i-am văzut)

Iar ceru-albastru, vag, nedefinit (ca rochiile care ies la spălat), cu capul dat pe spate l-am privit și l-am găsit de-a dreptul minunat.

Pe urma-am dat de toporași lângă-un stejar erau așa de-albaștri, delicați - ca niște firmituri lăsate-n dar de primăvară, printre pomi-ntunecați.

M-am aplecat cu inima bătând, dar când era să-i rup, nici eu nu știu de ce și cum, dar mi-a venit în gând ca pentru ei paharu-i un sicriu.

Și m-am întors spre casa mai agale, c-o oboseală fericită-n pași, iar dacă mâinile-mi erau la fel de goale, în schimb aveam în suflet toporași.