„Murim… ca mâine” – Magda Isanos | O poezie care te face să prețuiești fiecare clipă

E-așa de trist să cugeți că-ntr-o zi, poate chiar mâine, pomii de pe-alee acolo unde-i vezi or să mai stee voioși, în vreme ce vom putrezi.

Atâta soare, Doamne, atâta soare o să mai fie-n lume după noi; cortegii de-anotimpuri și de ploi, cu păr din care șiruie răcoare...

Și iarba asta o să mai răsară, iar luna tot așa o să se plece, mirată, peste apa care trece – noi singuri n-o să fim a doua oară.

Și-mi pare-așa ciudat că se mai poate găsi atâta vreme pentru ură, când viața e de-abia o picătură între minutu-acesta care bate

și celălalt - și-mi pare nențeles și trist că nu privim la cer mai des, că nu culegem flori și nu zâmbim, noi, care-așa de repede murim.