Magda Isanos – Gândește-te, n-ar fi păcat… | Și dacă mâine n-am mai fi? | Poezie pe muzică

Învață-mă cu ce să-ncep întâi și-n care vorbe-anume tuturor să spun ce-albastru-i ceru-n ochii tăi, și cum, de-atatea lumi luminători,

pe gura ta surâsu-i ca un soare; ei poate niciodată n-or să știe din fiecare clipă trecătoare cum ne-am durat noi câte-o veșnicie

iubindu-ne; și nu vor ști că-n glas îți cânt atâtea cântece când spui cuvinte ce pe buzele oricui niște cuvinte simple-ar fi rămas.

Învață-mă cu ce să-ncep și cum să-i spun aceste-i lumi cât mi-i de dragă că te-a născut, cu truda ei întreagă, pe tine, bucuria mea de-acum.

Ea, poate, niciodată n-o să știe c-a înflorit în flori și-a curs în ape, că din pământ și sura veșnicie să mi te-aducă, așa cum ești, aproape;

și, fiindcă-o să murim și noi odată, gândește-te: n-ar fi păcat să moară, cuprinsă-n noi, atâta primăvară, și dragostea cu inima deodată?...

De-aceea, spune-mi cum să-ncep anume, și eu voi scrie toate, fir cu fir, ca disprețuitori de cimitir, să ne iubim de-a pururea pe lume.