Trei lacrimi reci de călătoare | Ion Minulescu – O poezie, o despărțire, un cântec

Și-ai să mă uiți ― Că prea departe Și prea pentru mult timp pornești! Și-am să te uit ― Că și uitarea e scrisă-n legile-omenești. . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . Cu ochii urmări-vei țărmul, topindu-se ca noru-n zare, Și ochii-ți lăcrima-vor poate Trei lacrimi reci de călătoare; Iar eu pe țărm Mâhnit privi-voi vaporu-n repedele-i mers, Și-nțelegând că mi-ești pierdută, Te-oi plânge-n ritmul unui vers. Și versul meu L-o duce poate vreun cântăreț până la tine, Iar tu ― Cântându-l ca și dânsul, Plângându-l, poate, ca și mine ― Te vei gândi la adorata în cinstea căreia fu scris, Și-uitând că m-ai uitat, Vei smulge din cadrul palidului vis Întunecatu-mi chip, Ca-n ziua când te-afunda vaporu-n zare Și când din ochi lăsai să-ți pice Trei lacrimi reci de călătoare!