George Topârceanu – Rapsodii de Vară | Versuri și Atmosferă de Poveste

I

Cine-ar putea să spună Câți secoli au trecut De-o lună, De când nu te-am văzut?...

Salcâmii plini de floare Se uită lung spre sat, Și-n soare Frunzișul legănat

Le-atârnă ca o barbă... Acolo mi-am găsit În iarbă Refugiul favorit.

Acolo, ca-ntr-un templu, De-atâtea dimineți Contemplu O tufă de scaieți.

Pe când departe-n zare, Mirat ca un copil, Răsare Un astru inutil...

II

Iubito, fără tine Începe-o nouă zi... Dar cine Le poate socoti?

Că zilele-n restriște Se-nalță și apun Ca niște Baloane de săpun...

Cu mâinile sub tâmplă Cum stau așa culcat, Se-ntâmplă Un fenomen ciudat:

Privirea mea distrată Prin negre rămuriști Mi-arată Doi ochi adânci și triști

Și-n orice strop de rouă Văd două brațe, mici Ca două Picioare de furnici.

Dar dacă o lăcustă, Din verdele talaz, Robustă Îmi sare pe obraz, -

Din ochii mei dispare Mirajul interpus, Pe care L-am zugrăvit mai sus,

Și-n ochii mei deodată, Ca-n alte dimineți, S-arată O tufă de scaieți...

III

Acum natura-ncepe Cu tainicul ei glas Din stepe Să cânte-ncet pe nas.

Prin ierburile crude, Sub cerul fără fund, S-aude Un bâzâit profund

Și până la amiază Pământul încropit Vibrează Adânc și liniștit.

Sunt gâze și gângănii Ce sar și fac mereu Mătănii Când trec prin dreptul meu,

Și-mpreunându-și zborul, În ierburi își ascund Amorul Multiplu și fecund.

IV

Și-n vremea asta, oare, Când eu visez mereu La soare - Ce face dorul meu?

Iubirea mea nebună, De-abia trezită-n zori, Adună Mănunchiuri mari de flori.

Se-ntreabă - ce să facă? Și făr-a pregeta, Ea pleacă Întins, la casa ta.

Și nici nu bagi de seamă Cum pasu-i furișat Cu teamă S-apropie de pat,

Ci doar treasari deodată Și parcă-ți pare rău. Mirată, Te uiți în jurul tău...

Iar ea-ntr-un suflet vine Cu părul desfăcut La mine, Să-mi spuie ce-a făcut...

Așa, spre zarea largă, Pe zi de-atâtea ori Aleargă Pe drumuri lungi de flori.

V

Târziu, când peste lanuri Coboară spre câmpii Noianuri De umbre argintii;

Când luminosul crainic, Luceafărul stingher Și tainic S-aprinde iar pe cer

Și cu lumina nouă Sclipește ca un strop De rouă Pe vârful unui plop,

Iubirea mea fugară De-abia s-a liniștit, Și-afară, Ca un copul trudit,

Pe-un maldăr de sulfine, Cu cel din urmă gând La tine, Adoarme suspinând.