O poezie care îți încălzește sufletul | Primăvara – George Topîrceanu

După-atâta frig și ceață     Iar s-arată soarele. De-acum nu ne mai îngheață     Nasul și picioarele!

Cu narciși, cu crini, cu lotuși,     Timpul cald s-apropie. Primăvara asta totuși     Nu-i decât o copie.

Sub cerdac, pe lăuruscă,     Cum trecură Babele, A ieșit un pui de muscă     Să-și usuce labele.

Păsările migratoare     Se re-ntorc din tropice. Gâzele depun la soare     Ouă microscopice.

Toată lumea din ogradă     Cântă fără pauză. Doi cocoși se iau la sfadă     Nu știu din ce cauză.

Un curcan stă sus, pe-o bârnă,     Nu vrea să se bucure. Moțul roșu îi atârnă     Moale ca un ciucure.

Doar Grivei, bătrânul, n-are     Cu ce roade oasele. Că de când cu postul mare,     Toate-i merg de-a-ndoasele.

Pentru câte-a tras, sărmanul,     Cui să ceară daune?... Drept sub nasul lui, motanul     A venit să miaune.

Dar acum l-a prins potaia     Și-a-nceput să-l scuture... Peste toată hărmălaia     Trece-n zbor un fluture.

Pe trotuar, alături saltă     Două fete vesele... Zău că-mi vine să-mi las baltă     Toate interesele!