Vara | George Coșbuc | Vara României, în cele mai frumoase versuri

Priveam fără de țintă-n sus Într-o sălbatică splendoare Vedeam Ceahlăul la apus, Departe-n zări albastre dus, Un uriaș cu fruntea-n soare, De pază țării noastre pus. Și ca o taină călătoare, Un nor cu muntele vecin Plutea-ntr-acest imens senin Și n-avea aripi să mai zboare! Și tot văzduhul era plin De cântece ciripitoare.

Privirile de farmec bete Mi le-am întors către pământ Iar spicele jucau în vânt, Ca-n horă dup-un vesel cânt Copilele cu blonde plete, Când saltă largul lor vestmânt. În lan erau feciori și fete, Și ei cântau o doină-n cor. Juca viața-n ochii lor Și vântul le juca prin plete. Miei albi fugeau către izvor Și grauri suri zburau în cete.

Cât de frumoasă te-ai gătit, Naturo, tu! Ca o virgină Cu umblet drag, cu chip iubit! Aș vrea să plâng de fericit, Că simt suflarea ta divină, Că pot să văd ce-ai plăsmuit! Mi-e inima de lacrimi plină, Că-n ea s-au îngropat mereu Ai mei, și-o să mă-ngrop și eu! O mare e, dar mare lină Natură, în mormântul meu, E totul cald, că e lumină!